AnimaWings, compania aeriană 100% românească, continuă extinderea operațiunilor din vestul țării și lansează programul de rute pentru sezonul estival 2026 cu cinci destinații noi din Timișoara.
Noile conexiuni includ Atena (ATH), Olbia – Sardinia (OLB), Kefalonia (EFL), Salonic (SKG) și Kavala (KVA).
Lansarea acestor rute marchează consolidarea bazei operaționale din Timișoara, care devine unul dintre punctele-cheie de plecare pentru destinațiile de vacanță din Grecia și Italia. Extinderea rețelei reflectă interesul tot mai mare al pasagerilor din vestul României pentru destinații de vară cu plaje, gastronomie și experiențe culturale autentice, oferind acces direct către Grecia continentală, insule și nordul Mediteranei.
„Ne dorim ca Timișoara să devină un punct de referință în rețeaua noastră și să oferim pasagerilor din vestul țării acces rapid la destinații de vacanță tot mai diverse. Investim consecvent în dezvoltarea operațiunilor de aici pentru că vedem un potențial real de creștere și o cerere solidă pentru zboruri directe către zone cu tradiție turistică puternică. Din următorul sezon de operare, vom aloca pentru baza de la Timişoara două aeronave noi, de tip Airbus A220, în configuraţie de 148 locuri şi beneficiind de un nivel de confort sporit. Credem cu tărie ca asta va crea un diferenţiator puternic în piaţa locală, oferindu-le şi locuitorilor din vestul ţării acces la o gamă mai vastă de rute şi zboruri în cele mai bune condiţii. Le mulţumim pentru susţinere reprezentanţilor Consiliului Judeţean Timiş şi celor de la Aeroportul Internaţional Traian Vuia Timişoara”, a declarat Marius Pandel, Președinte AnimaWings.
„Rutele anunțate aduc mai aproape de timișeni destinații de vacanță foarte căutate și apreciate. Sunt convins că și mediul de afaceri va găsi oportunități în această extindere a rețelei AnimaWings. Felicit compania pentru consolidarea bazei operaționale din Timișoara și mă bucur să văd că dialogul dintre administrația județeană, Aeroportul Internațional Traian Vuia și operatorii aerieni s-a concretizat în beneficii importante pentru timișeni și locuitorii din vestul României”, a subliniat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
„Introducerea celor cinci rute noi reprezintă o veste excelentă pentru pasagerii noștri, care caută an de an acces direct la destinații de vacanță tot mai diverse. Ne bucurăm să vedem că AnimaWings își consolidează prezența la Timișoara. Este un parteneriat care aduce beneficii economice importante și extinde în mod real conectivitatea pentru comunitatea pe care o deservim”, este mesajul directorului general al AIT TV, Lucian Taropa.
Începând cu 7 aprilie 2026, AnimaWings va opera ruta Timișoara–Atena, în regim regulat, pe tot parcursul anului, cu două zboruri săptămânale, în zilele de joi și duminică, la tarife de la 79.99 euro pe sens. În perioada 8 iunie – 28 septembrie 2026, compania introduce ruta regulată Timișoara–Olbia (Sardinia), cu operare săptămânală în ziua de marți, cu prețuri începând de la 99.99 euro pe sens.
Tot din Timișoara, în intervalul 4 iunie – 24 septembrie 2026, va fi operată în regim charter ruta Timișoara – Kefalonia, în fiecare zi de luni, cu tarife de la 104 euro pe sens.
Începând cu 4 aprilie și până pe 24 octombrie 2026, ruta charter Timișoara–Salonic va fi disponibilă în fiecare zi de sâmbătă, cu prețuri pornind de la 104 euro pe sens. De asemenea, în perioada 8 iunie – 28 septembrie 2026, pasagerii vor avea acces la ruta charter Timișoara–Kavala, operată în fiecare zi de luni, cu tarife de la 99 euro pe sens.
Pentru toate zborurile lansate, biletele de avion includ bagaj de cabină (2 piese, 8kg şi 4kg), selecţie gratuită a locurilor încă de la momentul rezervării şi check-in online sau offline (la aeroport) gratuit.
Timișoara se aliniază astfel huburilor europene, devenind un punct strategic pentru turiștii care caută sejururi, city-break-uri sau vacanțe în familie în Grecia și Italia. Portofoliul de rute completează și celelalte zboruri regulate operate deja de AnimaWings din Timișoara către Istanbul, Dubai și București (11 frecvențe pe săptămână).
Pe lângă noile rute lansate din Timișoara, AnimaWings a anunțat recent și programul complet de rute estivale pentru vara 2026, care include 19 destinații de vacanță din Grecia și Spania, cu plecări din București, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca și Craiova. Extinderea pentru sezonul următor este susținută de dezvoltarea bazei operaționale din Timișoara și de alocarea unor aeronave Airbus A220 de ultimă generație, care permit operarea unui program mai amplu de zboruri turistice. Programul estival include rute noi precum Salonic, Kefalonia, Mallorca și Kavala, alături de destinațiile deja consacrate operate de companie.
Toate rutele sunt operate cu aeronave Airbus moderne din flotă, oferind eficiență sporită, confort și o experiență contemporană la bord. Prin extinderea activității de zbor, compania generează beneficii pentru aeroport, dar și industriei ospitalității și zonei metropolitane Timișoara.