Vineri, 30 ianuarie 2026, de la ora 19,00, Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara găzduiește premiera spectacolului „Strada Fericirii 12A”, un proiect teatral cu o puternică dimensiune socială, realizat în cadrul proiectului european „FemminiCity – Orașe care susțin participarea femeilor la elaborarea politicilor”.
Spectacolul este regizat de Laurent Berger, regizor și director al programului de masterat în Creație în artele spectacolului la Université Paul Valéry Montpellier 3. Textul și se bazează pe interviuri realizate cu femei aflate în situații de violență domestică, prin intermedierea Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. „Strada Fericirii 12A” dezvăluie un adevăr nerostit, incomod și dureros despre experiențele acestor femei, dar și despre forța lor de a continua, de a respira și de a spera la o viață mai bună.
Un element definitoriu al spectacolului este distribuția mixtă, formată atât din actrițe profesioniste ale Teatrului Maghiar de Stat, Balló Helga, Éder Enikő și Magyari Etelka, cât și din actrițe neprofesioniste, selectate în urma unui casting deschis, la care au participat 20 de femei interesate de tematica spectacolului. Dintre acestea, Péntek-Domschy Mercédesz, Szabó Abigél, Tamás Adél și Varga Ildikó au fost alese pentru a face parte din distribuția finală, aducând pe scenă o prezență autentică și o forță emoțională aparte, într-un demers scenic colectiv construit pe diversitatea vocilor și a experiențelor. Textul dramaturgic este semnat de Orbán Enikő și Laurent Berger. Universul vizual al spectacolului este creat de Albert Alpár, care semnează decorul și costumele, muzica originală este compusă de Cári Tibor, iar filmările proiectate sunt realizate de Dávid Helga.
Producția este realizată cu finanțare europeană, în cadrul proiectului FemminiCity, coordonat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”. Finanțat prin programul „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori” (CERV), implementat de Uniunea Europeană prin Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (EACEA), proiectul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și reunește operatori culturali din cinci țări europene. Toate cele cinci spectacole realizate în cadrul FemminiCity vor fi prezentate la Timișoara, în cadrul Festivalului Euroregional de Teatru, TESZT, iar producția creată de echipa Teatrului Maghiar va circula ulterior în celelalte patru țări partenere, participând la festivaluri și evenimente teatrale internaționale.