Gărâna Jazz Festival 2026. 30 de ani, cu 21 de proiecte muzicale din 16 țări

08/04/2026

Ediția aniversară Gărâna Jazz Festival 30 va avea loc între 9 și 12 iulie 2026, marcând trei decenii de muzică trăită împreună, într-unul dintre cele mai longevive festivaluri de jazz din România.

Început în 1997, ca un gest firesc între prieteni, pe o scenă improvizată la Hanul La Răscruce, festivalul a crescut în timp fără să-și piardă direcția. La 30 de ani, Gărâna rămâne un loc în care muzica aduce oamenii împreună în mijlocul naturii din Munții Semenic.

Ediția din 2026 reunește 21 de proiecte și artiști din România, Danemarca, Suedia, Norvegia, Marea Britanie, SUA, Haiti, Grecia, Germania, Polonia, India, Nepal, Elveția, Franța, Italia și Ungaria, pe scenele din Poiana Lupului și Biserica Catolică din Văliug, într-un program deschis, care vorbește atât publicului familiarizat cu jazzul, cât și celor care ajung pentru prima dată la Gărâna.

Un moment special al ediției aniversare îl reprezintă revenirea la Hanul La Răscruce, locul în care a început povestea festivalului. Concertul „Resonance: Exploring the Legacy of Eberhard Weber”, susținut de Jair-Rôhm Parker Wells, readuce în prezent energia acelor începuturi.
În 2003, Eberhard Weber urca aici ca primul invitat internațional.

Douăzeci și trei de ani mai târziu, acest moment este reamintit printr-un recital solo de contrabas care își propune să onoreze acea energie care a dus mai departe festivalul de la Gărâna.

Line-up-ul ediției aduce împreună artiști consacrați, precum Richard Bona, Bill Bruford sau Dave Weckl, și proiecte recente sau în plină evoluție, de la OKworld (Bugge Wesseltoft, Shri, Sanskriti Shrestha & Carolina Katún), noul material „Circadia” semnat Mammal Hands, „Nord” lansat de curând de Rebekka Bakken sau proiectul aniversar propus de Liviu Butoi alături de David Patrois, Chris Dahlgren și Edward Perraud.

Scena românească rămâne o prezență importantă în cadrul ediției aniversare, prin proiecte care acoperă direcții diferite ale jazzului contemporan. Ediția din 2026 propune formule cu deschidere internațională, precum Liviu Butoi Quartet sau Radu Vâlcu Quintet (RVQ), format din muzicieni cu experiență în muzica clasică și jazz. Lor li se alătură proiecte recente, precum Zaharenco sau Mindthegap Trio & Flow.Strings Quartet, și artiști cu un parcurs consolidat, precum VanDerCris.

De la lirismul nordic și explorările electronice până la fuziuni energice și proiecte inspirate din tradiții locale, programul Gărâna Jazz Festival 2026 propune un parcurs coerent, fidel spiritului locului.

Programul complet Gărâna Jazz Festival 2026

► 9 iulie 2026
h 19:00 – Main Stage / Poiana Lupului, Gărâna
Søren Bebe Trio
Pete Roth Trio feat. Bill Bruford
ØKSE

► 10 iulie 2026
h 11:00 – Experimental Stage empowered by UniCredit Bank / Biserica Catolică, Văliug
Evi Filippou & Robert Lucaciu
Radu Vâlcu Quintet
h 18:00 – Main Stage / Poiana Lupului, Gărâna
OKworld: Bugge Wesseltoft, Shri Sriram, Sanskriti Shrestha & Carolina Katún
After the Wildfire: Eivind Aarset, Jan Bang, Ingar Zach and Max Kraft
The Fusion Experience Quartet feat. Richard Bona, Dave Weckl, Ciro Manna and Mica Lecoq
Bushman’s Revenge

► 11 iulie 2026
h 11:00 – Experimental Stage empowered by UniCredit Bank / Biserica Catolică, Văliug
Mindthegap Trio & Flow.Strings Quartet
VanDerCris
h 15:00 – Hanul La Răscruce, Gărâna (acces gratuit)
Jair-Rôhm Parker Wells – Resonance: Exploring the Legacy of Eberhard Weber
h 18:00 – Main Stage / Poiana Lupului, Gărâna
Joanna Duda Trio
Mammal Hands
Oz Noy Trio
Why Kai

► 12 iulie 2026
h 11:00 – Experimental Stage empowered by UniCredit Bank / Biserica Catolică, Văliug
Márton Örs Lukács DUO
Zaharenco
h 18:00 – Main Stage / Poiana Lupului, Gărâna
Liviu Butoi Quartet with David Patrois, Chris Dahlgren & Edward Perraud
Julien Lourau & Bojan Z
Rebekka Bakken: NORD

Gărâna Jazz Festival este organizat de Fundația Culturală Jazz Banat, având debutul în anul 1997. Treizeci de ani mai târziu, acel gest continuă și a adunat până astăzi 440 de trupe, 1573 de artiști și nenumărate întâlniri care au construit, în timp, identitatea festivalului.

Pentru ediția aniversară publicul poate opta între abonamente și bilete de o zi care asigură intrarea la toate concertele de la scena principală din Poiana Lupului sau abonamente ce includ și accesul la concertele de la Biserica din Văliug. Accesul la concertul de la Hanul La Răscruce este gratuit.

Don't Miss

Retroparada primăverii

Sâmbătă, 18 aprilie, la ediția 2026 a Retroparadei Primăverii de

AnimaWings inaugurează primele zboruri directe Timișoara- Atena

Compania aeriano AnimaWings continuă extinderea rețelei sale de rute regulate