O nouă producție a Teatrului German. „Muntele vrăjit” de Thomas Mann, în regia lui Clemens Bechtel

16.04.2026
16/04/2026

Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) anunță premiera spectacolului „Muntele vrăjit”, după celebrul roman al lui Thomas Mann, în adaptarea scenică și regia lui Clemens Bechtel. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 23 mai 2026, de la ora 19,30, în sala Teatrului German de Stat.  

Noua producție propune o incursiune scenică într-unul dintre cele mai importante romane ale secolului XX, urmărind povestea tânărului Hans Castorp, care ajunge într-un sanatoriu din Davos și devine treptat captiv într-un univers suspendat între boală, reflecție și transformare interioară.

Publicat în 1924, „Muntele vrăjit” este una dintre capodoperele literaturii universale, semnată de Thomas Mann, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. Romanul explorează teme majore precum timpul, boala, iubirea și criza valorilor europene înainte de Primul Război Mondial, fiind considerat o radiografie profundă a societății moderne și a condiției umane.

Spectacolul, recomandat publicului cu vârsta de peste 13 ani, va fi prezentat cu supratitrare în limba română și engleză, facilitând accesul unui public divers.

Premiera din 23 mai marchează un moment important al stagiunii 2025–2026 a TGST și va fi urmată de două alte reprezentații în 30 și 31 mai 2026, cea din 30 mai fiind inclusă în programul Festivalului Euroregional de Teatru Timișoara (TESZT).

Distribuția îi reunește pe Harald Weisz, Marc Illich, Ioana Iacob, Rareș Hontzu, Bülent Özdil, Alexandru Mihăescu, Aida Olaru, Tatiana Sessler-Toami, Dana Borteanu, Isolde Cobeț și Richard Hladik.

Totodată, scenografia este de Ioana Popescu, dramaturgia de Mira Țâra, muzica și video de Alex Halka, coregrafia de Victoria Medvedeva, machiajul de Bojita Ilici, asistența de regie de Richard Hladik, iar regia tehnică de Costinel Stănescu.

Prin această montare, Clemens Bechtel și echipa sa își asumă provocarea de a transpune scenic un roman monumental, într-o formulă contemporană, accesibilă și relevantă pentru publicul de astăzi.

Don't Miss

AnimaWings inaugurează primele zboruri directe Timișoara – Atena

Compania aeriană AnimaWings continuă extinderea rețelei sale de rute regulate

Gărâna Jazz Festival 2026. 30 de ani, cu 21 de proiecte muzicale din 16 țări

Ediția aniversară Gărâna Jazz Festival 30 va avea loc între