
- Acest eveniment a trecut.
Absurdinia, după I.L. Caragiale, Urmuz, Tudor Arghezi și Matei Vișniec
12 martie @ 19:00

Absurdinia leagă teatral patru secvențe – deja legate literar și spiritual – de pe traseul „absurdului” românesc având ca punct de plecare „Dă dămult, mai dă dămult”, pseudo-basmul parodic al lui I.L. Caragiale. Cu personajele sale ubu-iești, textul lui Caragiale mi se pare „contemporan” cu „Ubu rex ”, al lui Alfred Jarry, apărut în 1897, la câțiva ani după cel al scriitorului român.
Urmuz este grefier și…. precursor al avangardelor secolului al XX-lea – dadaismul, suprarealismul, teatrul absurdului. Unele din textele lui circulau prin cafenele bucureștene încă de prin 1907 – 1908. Eugène Ionesco își va revendica ereditatea literară atât din Caragiale, cât și din Urmuz.
Nu întâmplător, Arghezi este cel care îl va publica pe grefierul Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, și tot el îi va propune pseudonimul Urmuz (și a cincea oară, după ce fusese refuzat de patru ori de către bizarul grefier). „Neguțătorul de ochelari”, text publicat în 1931, îl anunță pe Ionesco, ale cărui prime poezii sunt publicate în revista lui… Tudor Arghezi, „Bilete de papagal”.
Simple coincidențe? Nu cred.
Pe această linie, Matei Vișniec este un original continuator, iar nu un calp epigon. Originalitatea lui e cu atât mai remarcabilă, cu cât ascendența e atât de ilustră. „Sfoara” este un text desprins din „Voci în lumina orbitoare” și ne conectează la problemele identității și la cele ale deprecierii /crizei limbajului.
Secvențele sunt legate între ele cu mijloacele filmului mut, făcând din Absurdinia o privire burlescă asupra unei lumi în care legea o face principiul aberației și al nonsensului, iar logica este ieșită din făgașul rațiunii.
Gavriil Pinte
Distribuția: Andrei Chifu (Alt povestelnic, Prieten, Clientul, Cățelușul, Peștișorul, Broscoiul, Unu), Bogdan Spiridon( Un povestelnic, Prieten, Opticianul, Doi), Cristian Szekeres (Barlaboi Împărat, Gayk, Franz, Cinci), Laura Avarvari(Împărăteasa, Baragladina, Prieten, Patru, Doamna Fredy), Darius Zet (Drăgan, Stacojiu Împărat, Urmuz, Trei), Oana Iovița (Prințesa, Nepoata, Servitoarea, Șase)
Regizor tehnic: Oana Antonovici
Lumini: Grațian Popp
Operator video: Larisa Aioanei
Sunet: Peter Szabo
Costumieră: Veronica Gerstenengst
Recuziter: Karoly Albert
Machiaj: Denisa Iovan
Coafură: Lucian Mătieș
Tehnic de scenă: Iosif Toth, Traian Oneț, Marius Crăciunesc, Vasile Bălașa, Iustin Răgman, Flavius Bioșa, David Iov, Roberto Nica, Ioan Bârzovan, Nicolae Lăcătaș, Dorel Găletan, Tihomir Uroș, Paul Frâncu, Sorin Barnea, Raul Băcuanu, Daniel Timiș
Regia artistică Gavriil Pinte