Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Adevărul, de Florian Zeller

1 martie @ 19:00

Adevărul este, înainte de orice, o poveste despre minciună. Florian Zeller, autorul piesei, a ales să vorbească despre situații de viață cel mai adesea incomode, folosind instrumentele comediei, ale replicii scânteietoare și ale falselor clișee. Este o poveste foarte simplă despre un infidel într-o lume de infideli, despre un mincinos într-o lume de mincinoși. Personajul principal, pe cât de afemeiat, pe atât de guraliv, este obsedat – culmea – de adevăr. Dar e cam ca în viață: obsesia lui e de suprafață, iar cuvântul îl interesează mult mai mult decât semnificația, decât rolul, decât utilizările lui. Aventurile acestui mincinos pe care toți cei din jur îl înșală fac din Adevărul un palpitant joc de oglinzi unde minciuna însăși este jucăria favorită.

Florian Zeller (n.1979) debutează fulminant pe scena literară franceză, la doar 22 de ani, cu romanul Neiges artificielles, câștigător al prestigiosului premiu Hachette. Începe să scrie teatru și devine celebru cu trilogia Mama, Tatăl și Fiul. Cele trei texte sunt montate pe numeroase scene, depășind granițele Europei, iar ultimele două piese sunt ulterior ecranizate. Obține recunoașterea internațională cu Tatăl, care câștigă mai multe premii Molière și care, în formula sa cinematografică, avându-l pe Anthony Hopkins în rolul principal, câștigă premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu, premiul César pentru cel mai bun film străin, premiul Bafta și premiul Goya. Piesa Fiul este, la rândul ei, ecranizată, cu Hugh Jackman, Laura Dern și, încă o dată, Anthony Hopkins în rolurile principale.

Adevărul este cea de-a șasea piesă scrisă de Florian Zeller. Succesul imens de care s-a bucurat spectacolul montat la Théâtre de Montparnasse a determinat televiziunea franceză să îl difuzeze pe canalul său național.

Distribuția: Matei Chioariu (Michel) – Nominalizat la premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea
Alina Ilea (Laurence)
Romeo Ioan (Paul)
Cristina König (Alice)

Scenografia TUDOR PRODAN

Lighting design GERHARD CRĂCIUN

REGIA ARTISTICĂ RADU IACOBAN

Regizor tehnic: Anca Marinca

Operator lumini: Gerhard Crăciun

Operator sunet: Claudiu Surmei

Costume: Felicia Puiu

Recuzită: Alin Tofan

Machiaj: Denisa Iovan

Coafură: Daniela Genig

Tehnic de scenă: Iosif Toth, Traian Oneț, Marius Crăciunesc, Vasile Bălașa, Iustin Răgman, Flavius Bioșa, David Iov, Roberto Nica, Ioan Bârzovan, Nicolae Lăcătaș, Dorel Găletan, Tihomir Uroș, Paul Frâncu, Sorin Barnea, Raul Băcuanu, Daniel Timiș

Durata spectacolului: 1h 30

Detalii

Dată:
1 martie
Oră:
19:00
Categorie Eveniment: