Sunt o babă comunistă

Teatrul Național Mihai Eminescu Timișoara, Sala Mare

La 30 de ani după căderea lui Ceaușescu încă mai există nostalgici, încă mai există persoane care, în ciuda dificultăților prin care treceau „pe vremuri”, consideră că atunci o duceau mai bine. Comunismul rămâne o perioadă definitorie pentru România. Venit în continuarea cărții lui Dan Lungu, spectacolul SUNT O BABĂ COMUNISTĂ, pus în scenă de Teatrul Național, o aduce pe Emilia Apostoae în noul deceniu. Ea este deja „celebra babă comunistă”, datorită cărții în care apare, și este pusă în ipostaza de a-și apăra convingerile public, la televizor, la o oră de maximă audiență. Căci noua lume a secolului XXI

Amintiri din epoca de școală

Teatrul Național Mihai Eminescu Timișoara, Studio Uțu Strugari

Amintiri din epoca de școală rămâne – dincolo de o incursiune în universul școlar văzut prin ochi de copil, dar analizat cu luciditatea documentaristului de calibru – o fermecătoare poveste despre memorie. Mihaela Michailov lucrează cu memoria într-un fel de familiaritate tandră, imposibil de confundat cu lipsa de rigoare, o familiaritate care devine imediat disponibilă celui care intră în contact cu ea, fie actor, fie regizor, fie – desigur – spectator. Distribuția: Alina Spiridon, Darius Zet Regia artistică: Ion – Ardeal Ieremia Scenografia: Inocențiu Ieremia Sound design: Horea Crișovan Regizor tehnic: Anca Marinca Operator lumini: Costinel Asproiu Operatori sunet: Peter

Absurdinia, după I.L. Caragiale, Urmuz, Tudor Arghezi și Matei Vișniec

Teatrul Național Mihai Eminescu Timișoara, Studio Uțu Strugari

Absurdinia leagă teatral patru secvențe – deja legate literar și spiritual – de pe traseul „absurdului” românesc având ca punct de plecare „Dă dămult, mai dă dămult”, pseudo-basmul parodic al lui I.L. Caragiale. Cu personajele sale ubu-iești, textul lui Caragiale mi se pare „contemporan” cu „Ubu rex ”, al lui Alfred Jarry, apărut în 1897, la câțiva ani după cel al scriitorului român. Urmuz este grefier și…. precursor al avangardelor secolului al XX-lea – dadaismul, suprarealismul, teatrul absurdului. Unele din textele lui circulau prin cafenele bucureștene încă de prin 1907 – 1908. Eugène Ionesco își va revendica ereditatea literară atât

Breaking news, un scenariu de Mihaela Lichiardopol după I. L. Caragiale

Teatrul Național Mihai Eminescu Timișoara, Studio Uțu Strugari

Pentru că anul acesta s-au împlinit 170 de ani de la nașterea marelui scriitor, Teatrul Național din Timișoara încheie anul 2022 cu încă o reverență adusă lui Caragiale, în cadrul programului CelebrART. Astfel, vineri, 20 decembrie, de la ora 19, la Studio UȚU are loc premiera spectacolului BREAKING NEWS, un scenariu semnat de Mihaela Lichiardopol. Regizoarea Teatrului Național a concentrat decupajele din proza lui Caragiale în jurul unui subiect care – la fel ca majoritatea „țintelor” umorului lui Caragiale – nu s-a perimat și nici nu s-a rafinat prea mult în ultimul veac: mass-media. Regizoarea subliniază, în siajul lui Caragiale,

Hamlet, după W. Shakespeare

Teatrul Național Mihai Eminescu Timișoara, Sala Mare

Hamlet trăiește și moare printre noi. Danemarca este peste tot. Distanța dintre spațiul interior al unui om liber și mediocritatea gregară este la fel de mare acum, ca și atunci. Un spirit înalt și o societate defectă nu pot – cum nu au putut și cum nu vor putea vreodată – coexista. Este o luptă inegală, dar necesară. Evoluția, șansa umanității se construiește pe aparenta înfrângere a tuturor acelor Hamlet pentru care adevărul, principiile și exercițiul libertății reduc compromisul și meschinăria la dimensiunea unui vârf de spadă. Și pentru că „Oamenii sunt încă frumoși”, acestui Hamlet al anului 2016 îi

O literă în oglindă

Teatrul Național Mihai Eminescu Timișoara, Studio Uțu Strugari

Nominalizat în 1979, la propunea poetului suprarealist Arthur Lundkvist (Suedia), la premiul Nobel pentru literatură, Nichita Stănescu rămâne, dincolo de orice dihotomie literară sau biografică, un mare poet, marele poet român al secolului al XX-lea. Versurile sale sunt formatoare de limbă română, creatoare a celor mai profunde – și a celor mai înalte – forme de expresie ale spiritului. Teatrul Național din Timișoara redesenează profilul poetic al lui Nichita Stănescu în spectacolul O LITERĂ ÎN OGLINDĂ de Doru Iosif. Pentru o seară, Doru Iosif, el însuși poet și muzician, își va ghida publicul într-o incursiune tandră, luminoasă prin universul poetic

Durerea fantomă, de Vasili Sigarev

Teatrul Național Mihai Eminescu Timișoara, Sala Mare

Un depou infernal, capcană pentru minte și suflet – acesta este locul în care Olga se întoarce mereu și mereu în căutarea soțului ei, singurul martor și singura legătură cu sinele ei pierdut. DUREREA FANTOMĂ este, cumva, ca și când un Hyeronimus Bosch al timpurilor noastre ar fi pictat universul cenușiu al marginii de oraș, al sărăciei, al sufletelor strâmbate grotesc. Dar Sigarev vede umanitatea dincolo de oroare, vede tandrețea dincolo de bestialitate, vede speranța dincolo de decădere, vede liniștea dincolo de coșmar. În acest depou infernal, cei doi paznici ai săi – unul la intrarea spre iad, celălalt la

De Bergerac. Fantasmele lui Cyrano, de Michele Santeramo

Teatrul Național Mihai Eminescu Timișoara, Sala Mare

De Bergerac. Fantasmele lui Cyrano este o savuroasă și, totodată, o profundă formulă de introspecție, dar și o pledoarie pentru asumarea propriului destin. Pornind de la una dintre cele mai tulburătoare povești de dragoste din literatura universală, Cyrano de Bergerac de Edmond Rostand, piesa dramaturgului italian Michele Santeramo este o pledoarie pentru alegeri bazate pe propriile valori intelectuale și spirituale. Povestea unui Cyrano care are convingerea că dragostea, educația și cultura sunt instrumentele cu ajutorul cărora oamenii vor putea să își determine singuri viitorul, așa cum și el alege un viitor diferit de cel pe care i l-a trasat autorul

Underground FM

Teatrul Național Mihai Eminescu Timișoara, Studio Uțu Strugari

Underground FM este radiografia comică și cam sarcastică a unei lumi din care facem cu toții parte. Caustice și amuzante, familiare și neconformiste, personajele interpretate de tânărul actor Darie Doklean, câștigător al premiului pentru cel mai bun actor la Gala Tânărului Actor HOP 2024, compun în această adaptare după Eric Bogosian un caleidoscop de imagini pe cât de distorsionate, pe atât de exacte și de ușor de recunoscut. După cum afirmă realizatorul conceptului, Claudiu Dogaru, „fiecare personaj oferă o privire în complexitatea dorințelor umane, a limitelor morale și existențiale ale individului, într-o lume obsedată de plăceri efemere și iluzii”. One

Richard al III-lea, de W. Shakespeare

Teatrul Național Mihai Eminescu Timișoara, Sala Mare

Richard al III-lea de W. Shakespeare este un monumental și pasionant studiu de caz al răului, dar și o demonstrație că singur, un monstru nu are putere; ceea ce îi dă forța de a vicia o întreagă societate este alinierea lașă a „omului obișnuit”, a „supușilor stăpânirii” în spatele unui personaj toxic, detestabil. Alimentate de mica și de marea delațiune, de manipularea exersată în toate formele ei – de la șantaj la cointeresare, crescute de mersul alături de adevăr și de confuzie, semințele răului rodesc și se întind ca vrejul de fasole din poveste, cuprind și sufocă oameni, țări, sisteme

Exod, de Marius Ivaškevičius

Teatrul Național Mihai Eminescu Timișoara, Sala Mare

traducerea Raluca Rădulescu Celebrul regizor Oskaras Koršunovas montează pentru prima dată în România, la Teatrul Național din Timișoara. Regizorul lituanian Oskaras Koršunovas este o voce puternică în regia mondială de teatru, prin codul său estetic unic și prin limbajul teatral identitar, cu care abordează teme esențiale pentru societate. Teatrul lui este un teatru al revoltei, al schimbării, un teatru de atitudine, profund și răvășitor. Cariera lui Oskaras Koršunovas este marcată de peste 40 de distincții care i-au fost decernate de teatre și festivaluri din întreaga lume. EXOD își extrage seva dintr-o realitate care modelează societatea contemporană: emigrația. Spectacolul spune povestea

Exod, de Marius Ivaškevičius

Teatrul Național Mihai Eminescu Timișoara, Sala Mare

traducerea Raluca Rădulescu Celebrul regizor Oskaras Koršunovas montează pentru prima dată în România, la Teatrul Național din Timișoara. Regizorul lituanian Oskaras Koršunovas este o voce puternică în regia mondială de teatru, prin codul său estetic unic și prin limbajul teatral identitar, cu care abordează teme esențiale pentru societate. Teatrul lui este un teatru al revoltei, al schimbării, un teatru de atitudine, profund și răvășitor. Cariera lui Oskaras Koršunovas este marcată de peste 40 de distincții care i-au fost decernate de teatre și festivaluri din întreaga lume. EXOD își extrage seva dintr-o realitate care modelează societatea contemporană: emigrația. Spectacolul spune povestea