Muzeul Național de Artă Timișoara continuă programul „Sezon de Grafică la MNArT” cu expoziția „Insectarium”, un demers artistic dedicat explorării universului sensibil și fascinant al insectelor, prin intermediul practicilor grafice contemporane. Publicul este invitat să participe la vernisajul expoziției care va avea loc joi, 14 mai 2026, de la ora 17,00, la Muzeul Național de Artă Timișoara, în prezența artiștilor și a coordonatorilor proiectului.
Realizată în parteneriat cu Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara și susținută de Consiliul Județean Timiș, expoziția reunește lucrările studenților și tinerilor artiști coordonați de profesori ai secției de Grafică, propunând o incursiune vizuală în lumea discretă a vieții microscopice.
„Prin multiple utilizări tehnice ale hârtiei — de la gravură, desen și colaj, până la intervenții experimentale și instalații — suportul tradițional devine spațiu de reflecție asupra relației dintre om și natură. Tematica insectelor este abordată atât poetic, cât și critic, punând în lumină fragilitatea ecosistemelor și prezența acelor forțe nevăzute ale naturii al căror impact asupra vieții și societății este profund și imposibil de ignorat” subliniază dr. Andreea Foanene, curatoarea „Sezonului de grafică la MNArT”.
Expoziția „Insectarium” reprezintă o ocazie spre descoperirea sensibilității și expresivității graficii contemporane prin perspective artistice diverse, care transformă observația biologică într-un discurs vizual despre echilibru, transformare și supraviețuire. Evenimentul expozițional va fi deschis publicului în perioada 14 mai – 25 iunie 2026, în Galeria L și Galeria Parafraze.