De Ziua Copilului, pășim împreună într-o lume de poveste. Luni, pe 1 iunie 2026, de la ora 19,00, Casa de Cultură a Municipiului transformă Teatrul de vară din Parcul Rozelor într-un spațiu feeric, care găzduiește o premieră absolută la Timișoara: musicalul Balul Cenușăresei, un eveniment care redefinește experiența scenei pentru întreaga familie.
Spectacolul reunește forțele creative ale unor importante instituții culturale din oraș, aducând laolaltă artiști de la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, dar și actori independenți. Bazat pe o distribuție de excepție, cu muzică originală semnată de Cári Tibor și o scenografie impresionantă, Balul Cenușăresei adaptează basmul clasic într-o formă dinamică și surprinzătoare pentru publicul contemporan.
Balul Cenușăresei este un spectacol deschis, modern și ingenios, care aduce la rampă o prospețime aparte. Estetica scenică deosebită, inventivitatea spațiului de joc și explozia de culoare a costumelor sunt concepute pentru a crea o atmosferă memorabilă. Muzica originală, partiturile coregrafice și creațiile actoricești se împletesc pentru a oferi vizitatorilor savoarea unui adevărat bal”, mărturisește regizorul Toma Hogea.
Depășind barierele basmului tradițional, această producție, inclusă în programul de Cireșar, dedicat zilei de 1 Iunie, se dorește a fi o celebrare a copilăriei din întreaga comunitate timișoreană. Într-un spațiu emblematic pentru oraș, spectacolul va rămâne, cu siguranță, în inimile celor prezenți, transformând o seară de vară într-o amintire magică pentru întreaga familie.
Biletele pot fi achiziționate online, pe www.bilete.ro sau direct, la sediul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara (Str. Miron Costin, nr. 2), de luni până vineri, între orele 9:00 și 16:00. Prețul unui bilet este de 60 lei pentru adulți și 40 lei pentru copii.