Revoluția tactilă

Muzeul Național de Artă Timișoara

Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș anunță inaugurarea, miercuri, 3 decembrie 2025, la ora 17:00, a unei expoziții inedite de tablouri tactile dedicate persoanelor nevăzătoare, organizată cu prilejul Zilei Mondiale a Persoanelor cu Dizabilități. Evenimentul, găzduit în Sala Baroc, va debuta cu un mesaj de bun venit din partea managerului MNArT, Filip Petcu, urmat de un scurt recital de pian susținut de Theodor Rădulescu, masterand la Facultatea de Muzică a UVT, care va interpreta lucrări de Vangelis, Yann Tiersen și John Kander. Ulterior, participanții vor putea lua parte la un tur ghidat al expoziției tactile „pe nevăzute”,

Ultima zi a FILTM 2025: „De unde sare scânteia. Conflicte literare și reale”

Muzeul Național de Artă Timișoara

Ediția 2025 a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara se încheie vineri, 18 octombrie, cu o dezbatere ce aduce în prim-plan tema conflictului în literatură și în viață. De la ora 18:00, la Muzeul Național de Artă Timișoara, va avea loc discuția „De unde sare scânteia. Conflicte literare și reale”, moderată de Robert Șerban, președintele festivalului. Invitații sunt poeta ucraineană Iya Kiva, scriitorul timișorean Cosmin Leucuța și jurnalista culturală din Republica Moldova, Victoria Cușnir.

Dezbateri europene și seară de poezie la FILTM

Muzeul Național de Artă Timișoara

Cea de-a doua zi a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) aduce trei evenimente dedicate dialogului cultural și artei scrisului. De la ora 16:00, la Muzeul Național de Artă Timișoara, are loc dezbaterea „Europa. Ce ne așteaptă? Frontierele solidarității”, cu istoricul Armand Goșu și diplomatul polonez Bogumil Luft, moderați de Matei Martin. La ora 18:00, scriitorii Ioana Nicolaie, Vlad Zografi și Iulia Gherasim vor participa la o seară de proză moderată de Marius Chivu. Seara se va încheia cu tradiționalul eveniment de poezie, organizat în premieră la Czeck In – Iulius Mall, de la ora 20:00, sub titlul

Festivalul Internațional de Literatură FILTM: Sjón și Mircea Cărtărescu, invitați în prima zi

Muzeul Național de Artă Timișoara

Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) deschide miercuri, 16 octombrie, cea de-a XIV-a ediție, desfășurată sub tema „La limita ficțiunii # realitatea”. Evenimentele vor avea loc la Muzeul Național de Artă Timișoara și în mai multe licee din oraș. De la ora 16:00, prof. univ. Mihnea Măruță și Oana Marinescu vor discuta pe tema „Viitorul care sperie și trecutul care seduce”. În aceeași zi, de la ora 18:00, publicul este invitat la o întâlnire literară specială cu scriitorul islandez Sjón și Mircea Cărtărescu, moderată de jurnalista Victoria Cușnir. FILTM 2025 este organizat de Fundația Aquatim și finanțat de

„Gheorghe Fikl și provocările barocului”, conferință Horia-Roman Patapievici

Muzeul Național de Artă Timișoara

Muzeul Național de Artă Timișoara va găzdui conferința lui Horia-Roman Patapievici, cu titlul „Gheorghe Fikl și provocările barocului”. Evenimentul are loc în Sala Baroc a Muzeul Național de Artă Timișoara, instituție ce găzduiește, începând cu luna decembrie 2024, expoziția artistului timișorean, cu titlul „De anima”. Numele artistului timișorean, cunoscut nu doar în țară, ci și în străinătate, înseamnă, între altele, expoziții la New York, Luxemburg și Londra, iar Muzeul Național Ajuda din Portugalia a găzduit o expoziție Gheorghe Fikl în spațiul în care au fost expuși Joan Miró sau Joana Vasconcelos. Lucrările sale sunt prezente în colecții private și publice

De Anima – Gheorghe Fikl

Muzeul Național de Artă Timișoara

Muzeul Național de Artă Timișoara are plăcerea de a anunța găzduirea, în Sala Baroc, a expoziției „De Anima” semnată de Gheorghe Fikl, artist care s-a remarcat ca unul dintre cei mai importanți pictori contemporani români din ultimele trei decenii. „Expoziția împrumută faimosul titlu al tratatului lui Aristotel despre suflet. Pentru filosof, sufletul este un principiu al vieții și al mișcării ființelor vii. Un principiu vital, senzorial și intelectual. Elemente care ghidează și lucrările acestei expoziții unde corpul viu locuiește corpul construit, unde animalul și barocul, natura și cultura se întâlnesc în simbioze bizare. Gheorghe Fikl propune în această expoziție o